Continuăm proiectul Citizenship Lab, cu a doua ediție, Green Edition, proiect, ce și de data acesta, este cofinanțat de Corpul european de solidaritate al Uniunii Europene.
Proiectul Citizenship Lab II – Green Edition are ca obiectiv să genereze o comunitate de tineri informați și activi din punct de vedere al protejării mediului, capabili să producă o schimbare în acțiunile lor de zi cu zi. Pentru a atinge acest obiectiv ne-am propus educarea tinerilor cu privire la reciclarea selectivă și consumul responsabil de resurse prin o serie de activități non-formale, realizarea unei campanii de informarea a tinerilor cu privire la protecția mediului înconjurător, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, dar și amenajarea unei grădini comunitare, un spațiu în care vom învăța cum să cultivăm și să îngrijim diverse plante, dar și de ce sunt ele importante în viața noastră.
Punctul forte al proiectului este dat de grădina comunitară, un concept des întâlnit în străinătate. Grădina comunitară va răspunde la nevoia umană de petrecere a timpului liber prin activități recreative, cum ar fi grădinăritul. Va contribui la creșterea incluziunii sociale, la dezvoltarea abilităților practice. Prin realizarea grădinii comunitare voluntarii, dar și beneficiarii proiectului, vor învăța cum să își cultive propria hrană, cum să îngrijează plantele, precum și importanța spațiului verde în mediul urban.
Pe site, dar și pe pagina noastră de Facebook vom anunța calendar evenimentelor, imediat ce restricțiile în contextul pandemiei de COVID-19, ne vor permite desfășurarea activităților.
One Thought on “Citizenship Lab II – Green Edition, un nou proiect cofinanțat de Corpul european de solidaritate”