În parteneriat cu Liceul Teoretic Tudor Arghezi am organizat workshopul Young In Europe, miercuri, 16 mai 2018.

30 de elevi au descoperit valorile ce construiesc Europa, dar și principiile democrației.

Publicată de Asociația April Hub pe Joi, 17 mai 2018

Workshopul a început cu un joc pentru a ne cunoaște mai bine, apoi am prezentat pe scurt valorile europene și principiile democrației. În ultima parte a workshopului elevii împărțiți în echipe au construit din hârtie și scoci un turn, pe care au scris cel puțin 5 valori europene. Echipa care a terminat prima turnul a fost premiată simbolic.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Promotori pentru democraţie europeană (ediţia a IV-a), desfăşurat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Pro Democraţia (APD) şi Group of the European Youth for Change (GEYC).

Proiectul Promotori pentru democraţie europeană îşi propune să implice în fiecare an câte 30 de tineri în promovarea democraţiei şi a valorilor care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene, cu scopul de a informa organizaţiile de tineret din România cu privire la rolul și modul de funcționare a instituțiilor Uniunii Europene, promovarea importanței democrației parlamentare europene și a participării democratice.

Publicată de Asociația April Hub pe Joi, 17 mai 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.